spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesPeste o mie de credincioşi la biserica din Plopșoru

    Peste o mie de credincioşi la biserica din Plopșoru

    Peste o mie de credincioşi au participat ieri la slujba de resfinţire a bisericii din parohia Broşteni-Cursaru, judeţul Gorj, oficiată de Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. După Sfânta Liturghie şi slujba de resfinţire a bisericii, IPS Părinte Mitropolit Irineu şi părintele protopop Ionel Câmpeanu, de la Protoieria Târgu-Jiu Sud, au primit câte o Diplomă de Excelenţă şi câte o icoană din partea Primăriei Plopşoru, pentru activitatea pastoral-misionară.

    Chiar dacă vremea a fost în ultimul timp mai capricioasă, nimic nu i-a oprit pe credincioși să vină la biserica de la Broșteni-Cursaru, acolo unde a fost oficiată slujba de resființire a lăcașului sfânt. Numai puțin de 1.000 de enoriași s-au strâns în curtea bisericii pentru a primi binecuvântarea ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei. După Sfânta Liturghie şi slujba de resfinţire a bisericii, ÎPS Părinte Mitropolit Irineu şi părintele protopop Ionel Câmpeanu, de la Protoieria Târgu-Jiu Sud, au primit câte o Diplomă de Excelenţă şi câte o icoană din partea Primăriei Plopşoru, pentru activitatea pastoral-misionară. De asemenea, preotul paroh Gheorghe Marius a primit rangul onorific bisericesc de sachelar, care se conferă preoților cu o activitate pastorală bogată. „Este nespusă bucuria ca astăzi (nr 20 mai) să realizăm această frumoasă şi binecuvântată sfinţire a bisericii care în trecut a fost o ruină. Ea s-a ridicat din propria ei cenuşă, din zidurile rămase goale şi propuse spre demolare, dar scânteia sfinţeniei lui Dumnezeu a devenit flacără şi candelă, foc sacru şi binecuvântare pentru toţi credincioşii, a devenit loc de închinare”, a precizat IPS Părinte Mitropolit Irineu. Biserica din parohia Broşteni-Cursaru, comuna Plopşoru, cu hramurile „Sfântul Nicolae” şi „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”, a fost ridicată între 1834-1836. În timpul regimului comunist a fost dat ordin de demolare, care nu a fost pus în aplicare. Pentru că se afla într-o stare avansată de degradare, biserica a fost rezidită între 2006-2008, lucrările de pictură fiind finalizate în urmă cu doi ani. Nu au lipsit de la eveniment nici autoritățile locale și nici cele județene, Ion Călinoiu, președintele Consiliului Județean Gorj declarând faptul că este un moment special, acela în care se readuce la lumină un vechi lăcaș de cult, declarat monument istoric. „Am fost prezent astăzi (nr ieri, 20 mai) la sfințirea bisericii din Satul Ceplea, comuna Plopsoru. Am participat la slujbă alături de Grigorie Petre, edilul localității. Inimos și cu mare ambiție, primarul Grigorie Petre a reușit un lucru minunat și binecuvântat pentru locuitorii comunei. A readus la lumină un vechi lăcaș de cult, din satul Ceplea, declarat monument istoric”, a spus Ion Călinoiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: