spot_img
Altele
    AcasăSocialRomânii au tradiţie în tratarea naturală a sănătăţii

    Românii au tradiţie în tratarea naturală a sănătăţii

    Tradiţia populară românească a conservat şi perpetuat, de-a lungul mileniilor, numeroase cunoştinţe privind modul de tratare a diverse boli sau de menţinere stării de sănătate a organismului. „Timp de milenii, în tradiția noastră s-au păstrat, conservat și perpetuat cunoștințe legate de boli și modul de tratare al acestora. Zalmoxe însuși era recunoscut drept doctor al Omului. Sănătatea trupului, a minții și a sufletului s-a concretizat în scopul suprem pentru fiecare membru al comunității, iar codurile zalmoxiene erau sacre și tainic păstrate”, afirmă dl Ancu Dincă, fizicianul român care a descoperit armonizatorul biologic. Expoziţia „Tradiţie şi Sănătate”, care se va desfăşura între 5 şi 8 decembrie, la Sala Palatului din Bucureşti, doreşte, sub mottoul „Omul – purtător de tradiție și beneficiar al sănătății”, să promoveze domenii precum terapiile naturale, medicina bio-informațională, arhitectura verde sau agricultura organică, biodinamică. Nu vor lipsi prezentările de nutriție şi alimentație sănătoasă (produse bio, vegan, raw), cele de cosmetice și produse naturale de îngrijire corporală, sau cele de sănătate prin artă (muzică populară, colinde, dansuri populare, meșteșuguri, costume populare) cât şi concerte sau lansări de carte. „Tradiția și sănătatea sunt două surse de armonie și disciplină care implică omul, îi stimulează simțurile (inclusiv cele rafinate, subiective, personale, aflate la ori dincolo de frontierele gândirii/rațiunii), îl redescoperă, îl hrănesc, îi susțin viața. Omul devine astfel sursă de valori, deci purtător de tradiție și beneficiar al sănătății. Remediile, ca și în cazul tradițiilor, sunt purtătoare de vibrații, frecvențe specifice viului, însă ating zonele greu insondabile ale profunzimii umane”, concluzionează dl Ancu Dincă. Dansul Căluşarilor, care a fost proclamat de către UNESCO, în anul 2005, „Capodoperă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii”, este un ritual care îmbină tradiţia şi tratarea naturală a sănătăţii, ce s-a păstrat în Oltenia. „Este o reminiscenţă a culturilor păgâne, un dans ritualic, strâns legat de Sărbătoarea Rusaliilor, explică dl. Ancu Dincă. Căluşul este un ritual de exorcizare (sau de purificare energetică) şi are acţiune asupra câmpului subtil al omului, dar şi asupra corpului fizic. Lupta, dansul propriu-zis, este condusă de vătaf pentru spectatori, însă rolul principal este jucat de «mut» (cel care acţionează direct asupra bolnavului şi este singurul care calcă în interiorul cercului). «Mutul» este cel mai puternic din grupul de căluşari. Mişcările gurii (de fapt, el rosteşte niște incantaţii, scuipă de trei ori o plantă peste bolnav, de regulă usturoi), sau ale picioarelor, toate acţionează asupra domeniului energetic, subtil al omului. În timpul jocului căluşarii preiau încărcătura negativă de la bolnav. Finalul jocului dovedește victoria binelui şi se desface cercul magic iar astfel bolnavul este redat, din nou, lumii”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: