spot_img
13.2 C
Târgu Jiu
vineri, mai 3, 2024
Altele
    AcasăSocialȘcoala Altfel și la Asociația "Drumeții Montane"

    Școala Altfel și la Asociația „Drumeții Montane”

    Asociația „Drumeții Montane” s-a implicat activ în sprijinirea proiectului educațional „Școala Altfel”. Cu ocazia acestui program Asociația Drumeții Montane a organizat diverse activități în scolile gorjene, unde elevii participanți au putut învăța despre mediul înconjurător, animale, turismul românesc, activitățile asociației, echipamentul minim obligatoriu pe care trebuie să îl avem într-o drumeție, trusa de prim ajutor, jocuri creative, plus multe altele. Elevii de la școlile implicate, respectiv Școala Gimnazială Sf. Nicolae, Școala Gimnazială „Voievod Litovoi” și Colegiul „Gheorghe Tătărescu” Rovinari au fost foarte încântați de aceste activități, menite să aducă în prim plan un stil de viață sănătos, bazat pe multă mișcare. Promovarea frumusețiilor mediului înconjuurător, dar și a mișcării în er liber au fost alte puncte atinse, cu succes, în cadrul acestor acțiuni. Asociația „Drumeții Montane” este formată din tineri pasionați de munte, natură, eco-turism și protecția mediului. Programul „Să știi mai multe, să fii mai bun!” s-a desfășurat în perioada 1- 5 aprilie 2013 şi a constat în derularea, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, într-o săptămână din al doilea semestru şcolar, a unui orar special format doar din activităţi cu caracter non-formal. Programul și-a propus implicarea, deopotrivă, a elevilor și a dascălilor, în activități extracurriculare și extrașcolare, interesante, care să le valorizeze talentele, preocupările extra-şcolare şi competenţele în domenii cât mai diverse şi interesante.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: