spot_img
17.9 C
Târgu Jiu
miercuri, octombrie 2, 2024
Altele
    AcasăSocialSe strâng bani pentru înmormântarea tânărului motociclist de 18 ani

    Se strâng bani pentru înmormântarea tânărului motociclist de 18 ani

    Moartea tânărului motociclist în vârstă de 18 ani, din comuna Scoarța, a căzut ca o năpastă asupra familiei, care caută soluții pentru înmormântarea creștinească a băiatului.
    Pe mai multe grupuri de Facebook au început acțiuni de strângere de fonduri. „Fac un apel umanitar pentru familia lui Melinte Paul Gabriel, orice sumă ajută
    Nume beneficiar: Copil Alina
    Iban: RO64BTRLRONCRT0547773801“, a transmis o cunoștință a mamei adolescentului, Alina Copil. În anumite magazine au fost amplasate urne pentru strângerea fondurilor.

    Șofer de 71 de ani, vinovat de accidentul mortal

    Paul Gabriel Melinte, tânărul de numai 18 ani, din Scoarța, implicat în accidentul rutier care a avut loc marți după amiază, pe strada Victoria din Tg-Jiu, a decedat noaptea trecută, în jurul orei 1,00, în Spitalul Județean de Urgență Tg-Jiu.
    Polițiștii au stabilit că vinovat de producerea accidentului este un șofer de 71 de ani, care a trecut cu mașina pe linia dubla continuă și ar fi tăiat calea motociclistului.

    „Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, s-a stabilit faptul că, în timp ce un localnic de 71 de ani, conducea un autoturism, pe strada menționată mai sus, nu ar fi acordat prioritate de trecere unei motociclete condusă de un tânăr de 18 ani, din comuna Scoarța, care circula dinspre centrul municipiului către localitatea Romanești, fiind acroșat de către acesta. În urma impactului a rezultat rănirea gravă a tânărului de 18 ani și rănirea ușoară a conducătorului auto”, a transmis IPJ Gorj.

    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!