spot_img
11 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăSocial"Solidari cu cei de lângă noi"

    „Solidari cu cei de lângă noi”

    În perioada 06 mai 2015 – 05 octombrie 2015, la nivelul județului Gorj, se derulează proiectul „Solidari cu cei de lângă noi”, sub deviza „Solidaritate, bucurie, speranță”. Proiectul este inițiat de Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru” (coordonator) având ca parteneri educaționali Consiliul Județean Gorj, Fundația Cultural Științifică „Gheorghe Magheru” și Primăria Comunei Lelești.

    foto-proiect-educational

    Acțiunea vizează o amplă activitate de voluntariat în folosul mai multor familii cu probleme materiale din localitatea Lelești, judeţul Gorj, ai căror copii sunt sau nu elevi ai Colegiului Tehnic „General Gheorghe Magheru” Târgu-Jiu. Astfel, grupul țintă al proiectului este un număr de 20 de elevi, preșcolari și școlari, proveniți din 5 familii defavorizate de pe raza comunei Lelești, obiectivul major fiind dezvoltarea spiritului de solidaritate şi ajutorare din partea elevilor Colegiului Tehnic „General Gheorghe Magheru” către familiile ce au o situaţie materială precară, cu sprijinul autorităților publice locale. Pentru realizarea obiectivelor specifice propuse în cadrul proiectului au fost prevăzute o serie de activități menite să asigure îndeplinirea acestora, în baza parteneriatelor încheiate cu reprezentanții autorităților publice locale. Astfel, elevii și profesorii Colegiului Tehnic „General Gheorghe Magheru” au fost în vizită la domiciliul familiilor țintă, au împărțit produse alimentare, îmbrăcăminte, încălțăminte, jucării și au stabilit, împreună cu părinții, programul pentru următoarele activități. Totodată, cei 20 de copii vor vizita diferite locații din Târgu-Jiu cum ar fi : Parcul „Constantin Brâncuși”, City Mall Târgu-Jiu, Parcul „Coloana Infinitului”, cofetării, Palatul Elevilor din Târgu-Jiu, cu diferitele ateliere și cercuri dedicate celor de vârsta lor (pictură, gimnastică, dansuri, muzică populară, utilizarea calculatorului, etc.), Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj, Teatrul „Elvira Godeanu”, cinematografele din oraş, precum şi Universitatea „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu. Vizitele au loc în grupuri de câte 5 minori din grupul țintă și cel puțin 5 elevi de la Colegiul Tehnic „General Gheorghe Magheru”, sub stricta supraveghere a cadrelor didactice coordonatoare. De asemenea, vor fi organizate şi alte activităţi menite să vină în sprijinul educaţiei celor 20 de copii. Mai mult decât atât, activitatea de voluntariat le permite elevilor să participe la rezolvarea parţială sau totală a problemelor apărute datorită situaţiei economico-sociale a diferitelor grupuri de persoane defavorizate.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: