spot_img
12.2 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 1, 2024
Altele
    AcasăSocialSperanţe pentru "chiriaşii" din Casa Iris! Primăria le pune la dispoziţie locuinţe...

    Speranţe pentru „chiriaşii” din Casa Iris! Primăria le pune la dispoziţie locuinţe sociale

    Casa Iris funcţionează aproape la capacitate maximă. Asta se întâmplă în fiecare an în această perioadă, pentru că sezonul rece nu-i lasă pe aceşti oameni să stea în stradă. De frică să nu îngheţe de frig, unii dintre aceştia având copii, cer ajutorul Primăriei iar Casa Iris vine ca o barcă de salvare. Veştile bune vin tot din partea Primăriei, care spune că unora dintre aceşti „asistaţi sociali” li se vor pune le dispoziţie locuinţe sociale.

    Pregătirile pentru iarnă s-au finalizat demult aici. Casa Iris aproape este ocupată la capacitate, astfel că probleme nu vor exista spun autorităţile. Unii au fost culeşi de pe străzi, alţii au venit de bunăvoie, însă toţi văd în acest adăpost social căminul pe care nu l-au avut niciodată. Beneficiază de asistenţă medicală, au căldură, apă caldă, au mâncare şi ce e mai important au parte de o vorbă bună. Unele dintre femeile de aici au venit cu copiii pentru că nu au avut în grija cui să-i lase. Aici îşi fac temele, aici învaţă şi sunt siguri că şi ei, chiar dacă acum aflaţi la începutul vieţii, vor deveni oameni mari, capabili mai târziu să aibă grijă de oamenii din jurul lor. Teodora Ciobanu, directorul Direcţiei de Protecţie Socială din Târgu-Jiu spune că în momentul de faţă mai sunt cinci locuri disponibile în dormitorul bărbaţilor şi două locuri în dormitorul pentru femei. „Pregătirile pentru iarnă sunt finalizate demult. Noi funcţionăm pe toată perioada anului fără oprire. La acest moment pot să vă spun că vom trece cu bine peste încă o iarnă, aşa cum o facem de ani de zile. Nu vom avea cazuri de persoane care să îngheţe în stradă. Avem 32 de locuri la Casa Iris, 16 pentru femei şi 16 pentru bărbaţi. La acest moment avem în dormitorul pentru femei 11 doamne şi şapte copii, iar în dormitorul pentru bărbaţi avem 11 bărbaţi; deci mai avem acolo încă cinci locuri şi două locuri în dormitorul pentru femei, pentru că unele mămici dorm cu copiii în pat”, a spus Teodora Ciobanu.

    Condiţii pentru cetăţenii aflaţi în nevoie

    Reprezentanţii Primăriei Târgu-Jiu spun că în scurt timp se vor mai elibera câteva locuri la Casa Iris. Oamenii nu vor merge pe stradă sau în sânul familiei, ci vor merge în casă nouă, pentru că Primăria le va oferi locuinţe sociale. „Unii dintre aceşti oameni vor primi locuinţe sociale, astfel că se vor elibera şi alte locuri la Casa Iris pentru perioada de iarnă. Au un loc decent în care să doarmă, au băi cu duşuri şi pentru femei şi pentru bărbaţi, au sală de mese unde pot să mănânce, au bucătărie utilată cu tot ce trebuie, unde pot să-şi încălzească mâncare, să gătească. Sunt asistaţi 24 de ore din 24, până la ora 20 e personalul nostru pe două schimburi, iar de la ora 20:00 avem asigurată paza şi protecţia de câtre o firmă cu care avem un contract”, a mai spus directorul Direcţiei de Protecţie Socială Târgu-Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: