spot_img
20.4 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesSute de şomeri cu acte în regulă

    Sute de şomeri cu acte în regulă

     

    ajofm cmykSute de absolvenţi din Gorj şi-au depus dosarele la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru a fi incluși într-un program de formare profesională. Aceştia vor primi şi o indemnizaţie de şomaj, de 250 de lei lunar, timp de 6 luni.

    Peste 500 de absolvenţi şi-au depus dosarele pentru a beneficia de ajutorul de şomaj. Sunt şi absolvenţi care nu s-au înscris în evidenţele AJOFM în termenul limită şi au pierdut astfel indemnizaţia în valoare de 250 de lei. „Absolvenţii promoţia 2016 –sesiunea iunie s-au înregistrat în număr de 569. Am spus sesiunea iunie pentru că lor le-a expirat perioada în care puteau să se înregistreze în căutarea unui loc de muncă pentru a beneficia de indemnizaţia de şomaj. Ei au absolvit în 3 iunie şi au putut să-şi depună dosarul de căutare a unui loc de muncă în 60 de zile de la absolvire, până pe 2 august, inclusiv. Deci cei care nu reuşit să se înregistreze până la această dată pot veni în continuare să se înregistreze, dar trebuie să ştie că au pierdut dreptul la indemnizaţia de şomaj”, a declarat directorul adjunct al AJOFM Gorj, Ana Maria Niculescu.

    Beneficii pentru absolvenţi

    Conducerea AJOFM Gorj anunţă că absolvenţii de liceu sau facultate pot beneficia de o serie de facilităţi dacă reuşesc să se angajeze pe perioadă nederminată. De asemenea, firmele ce fac angajări din rândul absolvenţilor primesc lunar, pe o perioadă de 1 an de zile, sume între 500 şi 750 de lei pentru un angajat din grupul ţintă. „Au o serie de facilităţi, adică dacă se angajează cu contract pe perioadă nedeterminată la un angajator primesc o primă de încadrare de 500 de lei, o singură dată, la cererea lor. Angajatorii care angajează absolvenţi promoţia 2016 primesc şi ei dacă încheie o convenţie cu AJOFM, în funcţie de studiile pe care le are absolventul. Adică dacă are studii medii primeşte 500 de lei lunar, dacă are liceul şi postliceală primesc 1,2 din indicatorul social de referinţă, iar dacă are studii superioare 1,5 din indicatorul social de referinţă”, a precizat directorul adjunct al AJOFM Gorj. Obligativitatea pentru aceşti angajatori este menţinerea raporturilor de muncă timp de 18 luni. Până în prezent 188 de angajatori beneficiază de aceste subvenţii.

     

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: