spot_img
16.9 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăHeadlinesTârgujienii au marcat ziua Ecaterinei Teodoroiu!

    Târgujienii au marcat ziua Ecaterinei Teodoroiu!

    120 de ani de la naşterea eroinei

    120 de ani de la naşterea celei care a scris istorie, Ecaterina Teodoroiu, au fost marcaţi, ieri, la casa memorială a eroinei de pe Jiu. La eveniment au luat parte strănepoata martirei, reprezentanţi ai Muzeului Judeţean „Alexandru Ştefulescu”, dar şi elevi ai colegiului târgujian care îi poartă numele.

    Curtea Casei Memoriale Ecaterina Teodoroiu din cartierul Vădeni s-a umplut de zumzet şi nostalgie, ieri dimineaţă. Zeci de elevi au venit să viziteze şi să comemoreze cei 120 de ani de la naşterea eroinei târgujiene, recunoscută pentru faptele sale de vitejie din Primul Război Mondial. „Vom rememora împreună cele mai importante aspecte ale vieţii Ecaterinei şi, bineînţeles, participarea ei în calitate de cercetaş şi ulterior de soldat pe front, la campania din 1916-1917, mai exact, la prima parte a participării României la Primul Război Mondial”, a spus muzeograful Valentin Pătraşcu.

    Sabina Lupu: „Lina a fost al treilea copil din cei opt”

    La evenimentul de rememorare a martirei de la Jiu a luat parte şi una din strănepoatele Ecaterinei Teodoroiu, în prezent muzeograf la Casa Memorială a eroinei. Printre lacrimi, aceasta aminteşte faptul că Lina, aşa cum îi spuneau părinţii, s-a jertfit pentru popor, îmbrăcând hainele militare şi vestonul fratelui său mort în Primul Război Mondial. „A făcut parte dintr-o familie de oameni săraci, oameni cu o familie numeroasă cu frica lui Dumnezeu. Cătălina sau Lina, cum era ea alintată de părinţi, a făcut şcoala primară aici, în satul ei natal. A fost al treilea copil venit pe lume, din cei opt ai familiei”, a spus strănepoata Ecaterinei Teodoroiu, Sabina Lupu.

    Elevii Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu”, în vizită

    Câteva zeci de elevi ai Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu au mers, în această dimineaţă, la Casa Memorială care poartă numele eroinei, pentru a vizita locul în care s-a născut şi a crescut cea care s-a jertfit pentru popor. „Am venit împreună cu şcoala. Ecaterina a fost eroina Gorjului, a luptat la una cu toţi bărbaţii. Am mai fost aici acum trei luni, cu părinţii”, a spus o elevă. În anul 1938, la iniţiativa Arethiei Tătărăscu, a fost amenajată casa memorială „Ecaterina Teodoroiu” de la Vădeni, din dorinţa de a se păstra vie amintirea eroinei de la Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: