spot_img
20.4 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăSocialTeledon pentru Cuminţenia Pământului

    Teledon pentru Cuminţenia Pământului

    Donezi bani prin SMS pentru Cuminţenia Pământului. Cu o astfel de propunere vin autorităţile locale din Târgu-Jiu pentru a contribui la dobândirea operei lui Brâncuşi de către statul român. Astfel, autorităţile sunt de părere că este mai comod pentru cetăţenii dispuşi să doneze bani pentru achiziţia operei lui Brâncuşi să realizeze acest lucru şi astfel speră să se strângă sume mai mari de bani.

    cumintenia-pamantului

    Autorităţile locale din Târgu-Jiu, prin intermediul Centrului „Constantin Brâncuşi”, vor să înfiinţeze un număr de teledon pentru Cuminţenia Pământului. Prin această modalitate, reprezentaţii Primăriei Târgu-Jiu speră să se strângă mai mulţi bani din donaţii. „În urma discuţiilor avute în această dimineaţă cu Centrul Brâncuşi i-am rugat pe cei de acolo să contacteze firmele de telefonie mobilă de la nivel naţional pentru a achiziţiona un număr scurt prin care se pot dona fonduri prin SMS pentru achiziţia Cuminţeniei Pământului”, a declarat Adrian Tudor, viceprimarul municipiului Târgu-Jiu. Procedura va fi demarată astăzi de către Centrul Constantin Brâncuşi urmând ca numărul ce se va achiziţiona să fie promovat şi în cadrul activităţilor culturale ce vor avea loc pe raza municipiului. Autorităţile locale vor împărţi şi broşuri informative care să-i îndrume pe gorjeni în procesul de teledon pentru opera lui Constantin Brâncuşi, Cuminţenia Pământului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: