spot_img
12 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăSocialToamnă cu sute de popriri

    Toamnă cu sute de popriri

    Sute de pensionari gorjeni se văd nevoiţi să îşi amâne plata dărilor la stat, până când statul le pune poprire pe pensii. La nivelul lunii octombrie, sunt în baza de date a Casei Judeţene de Pensii Gorj peste 1.500 de persoane datornice, cele mai multe la taxe şi impozite.

    Nu este prima dată când la Casa Judeţeană de Pensii Gorj ajung solicitări fie de la bănci, fie de la CARP sau primării pentru reţinerea unei treimi din banii de pensie a celor care uită de datoriile la stat. Numărul popririlor nu este cu mult mai mare faţă de cele strânse pe 2012, dar în schimb, noutatea vine de la suma viramentelor, care aproape s-a dublat faţă de anul trecut, de la 200 la 380 de mii. Conducerea Casei Judeţene de Pensii Gorj spune că la nivelul judeţului Gorj, în luna octombrie sunt 1.552 de popriri în care instituţia are calitatea de terţ poprit. Cele mai multe solicitări de popriri sunt de la executori pentru credite şi dobânzi restante de la bănci şi case de ajutor reciproc, impozitele şi taxele restante, cheltuieli judiciare şi amenzi de la administraţiile financiare şi primării”, a declarat Daniela Negoiţă, director adjunct Casa de Pensii Gorj. În rândul pensionarilor cu venituri de mizerie nu mai miră pe nimeni că destui dintre ei preferă să li se oprească banii de pensie decât să ajungă la sapă de lemn. „Nu este de mirare ce se întâmplă. Pensionarii nu mai au cu ce trăi. După ani de muncă, nu au cu ce să achite la timp obligaţiile”, a declarat un pensionar. Întreţinerea şi medicamentele au prioritate în faţa taxelor şi împrumuturilor, spun pensionarii ancoraţi tot mai mult în datorii de care nu pot scăpa decât punând la bătaie banii de pensie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: