La Novaci, ziua persoanelor vârstnice a fost sărbătorită într-o atmosferă antrenantă, cum nu a mai fost vreodată, spun organizatorii. Autoritatea locală anunță că 1 octombrie a fost condimentată cu muzică de cea mai bună calitate, oferită de soliștii Ansamblului Profesionist „Doina Gorjului”, cu dansuri populare oferite de Ansamblul Folcloric „Nedeia” și cu preparate culinare gustoase, pregătite de gazdele primitoare de la Hèlèn Cafè.
Invitații au fost vârstnici veseli, dornici de comunicare, care au demonstrat că nu au uitat să învârtă horele și să se bucure de fiecare clipă.
„La mulți ani, persoanelor vârstnice din orașul Novaci!” este mesajul organizatorilor, încântați de prezența numeroasă și de distracția de care s-a bucurat fiecare participant.