spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialVești în privința Programului "Noua Casă"

    Vești în privința Programului „Noua Casă”

    Se continuă programul „Noua Casă”. Ministrul Finanțelor a anunțat că plafonul alocat în acest an va fi la nivelul celui de anul trecut.

    „Am semnat continuarea programului ‘Noua Casă’, acordarea plafonului pe acest an, care se va menţine la nivelul de anul trecut în primă fază şi, în funcţie de evoluţia programelor, de fapt la toate, în funcţie de evoluţia programelor, vom suplimenta plafoanele. Ce mi-aş dori este ca ele să întrunească solicitarea din partea beneficiarilor, astfel încât să putem suplimenta. La aceste programe să ştiţi că am lucrat împreună cu mediul de afaceri. Ele provin, şi înainte de a se face această guvernare, provin din discuţiile cu mediul de afaceri şi au fost prinse în programul de guvernare, dar şi în continuare pentru a aşeza corect aceste programe în economie am lucrat. La fel, asigurăm finanţarea acestor programe prin toate cele trei fonduri disponibile la nivelul statului român: Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, Fondul Român de Contragarantare şi Fondul de Garantare a Creditului Rural, pentru că eu cred că trebuie să ducem finanţarea cât mai aproape de beneficiari, prin intermediul instrumentelor de care dispunem şi care sunt disponibile la nivelul diverselor ministere”, a transmis Adrian Câciu.

    Ministerul Finanţelor propune alocarea unui plafon de 1,5 miliarde de lei privind garanţiile care pot fi emise pentru ediţia din acest an a programului „Prima Casă”, modificând şi completând astfel Hotărârea Guvernului nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a acestui program.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: