spot_img
Altele
    AcasăSocialViaţa, văzută în alb şi negru

    Viaţa, văzută în alb şi negru

    Fotoclubul C.N.E.T. va organiza, în perioada 5-12 februarie 2013, la Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” din Târgu-Jiu o nouă expoziţie de fotografie. Adelina Gigă, elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu” va expune un grupaj de fotografii alb negru şi color în cadrul fotoexpoziţiei intitulate „Lumini. Umbre. Ipostaze”.

    În doar câteva luni de la înfiinţare, Fotoclubul C.N.E.T. din cadrul Colegiului Naţional „Ecaterina Teodoroiu” a propus iubitorilor de fotografie nu mai puţin de patru expoziţii, două dintre acestea individuale şi două de grup, pentru luna februarie fiind anunţate alte două noi fotoexpoziţii. Astfel în perioada 5-12 februarie, Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” va găzdui Expoziţia „Lumini. Umbre. Ipostaze”, autoare Adelina Gigă, iar la Muzeul Judeţean „Alexandru Ştefulescu”, în data de 18 februarie, va avea loc vernisajul expoziţiei de grup, intitulată „Alb-Negru”. Prima expoziţie a lunii februarie, propune iubitorilor de fotografie din Târgu-Jiu lucrările Adelinei Gigă, una dintre elevele foarte talentate de la Colegiul Naţional „Ecaterina Teodoroiu”. Aceasta a descoperit pasiunea pentru fotografie în urmă cu mai mulţi ani, însă doar de câteva luni s-a iniţiat în fotografia digitală, în cadrul Fotoclubului C.N.E.T. Deşi se află la început, fotografiile sale impresionează prin abordarea subiectelor şi perspectivele inedite în care acestea sunt surprinse.

    Ce se ascunde în spatele obiectivului?

    Cele 12 fotografii alb negru şi color reunite sub genericul „Lumini. Umbre. Ipostaze” au fost realizate de curând şi surprind din punct de vedere al compoziţiei, dar şi al creativităţii, după cum spune artista. „Piese de şah, cărţi, creioane sau o călimară, toate acestea şi multe altele pot deveni subiectul unei fotografii. E nevoie doar de puţină imaginaţie şi un aparat de fotografiat. Am învăţat foarte multe în cadrul Fotoclubului C.N.E.T. şi consider că a fost o bună idee înfiinţarea sa la colegiul nostru. Alături de celelalte colege am deprins primele sfaturi de fotografiere sau reguli de compoziţie. Pot spune că fotografia a devenit astăzi una dintre pasiunile mele şi petrec foarte mult timp cu aparatul de fotografiat în mână. Este important să lucrăm zilnic pentru că doar astfel putem persevera. Nu există fotografia perfectă, însă, noi suntem cei care ne putem perfecţiona modul de lucru. Recomand şi altor tineri să încerce această experienţă”, mărturiseşte Adelina Gigă.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: