spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialZeci de copii cu voci de aur, la Festivalul "Maria Lătăreţu"

    Zeci de copii cu voci de aur, la Festivalul „Maria Lătăreţu”

    Duminică de poveste la Bălcești. Ieri s-a încheiat o nouă ediție a festivalului concurs „Maria Lătăreţu”. O ediție de succes, la care au participat peste 30 de copii, de toate vârstele, copii care au încântat publicul cu vocea lor.

    30 de copii din mai multe judeţe din ţară au participat, duminică, la festivalul concurs „Maria Lătăreţu”. Organizatorii spun că talentele copiilor sunt şlefuite astfel printr-o competiţie artistică menită să-i scoată în evidenţă. Concursul s-a desfășurat în curtea casei muzeu „Maria Lătăreţu” din satul Bălceşti, ca de fiecare dată. Juriul a fost încântat să poată avea în față copii atât de talentați. O prezență remarcabilă în juriu a fost nepoata marii artiste, care se implică activ în toate evenimentele menite s-o omagieze pe Maria Lătărețu. „Invitatul de onoare este Ioana Lătăreţu, nepoata artistei. Premiile vor consta în bani, diplome şi CD-uri, dar şi trofee din partea Muzeului”, a declarat Dorin Brozbă, reprezentant Muzeul Judeţean Gorj. Așa cum au promis încă de la început copiii talentați au plecat de la Bălcești cu premii pe măsură. Primele trei locuri au primit de a 150 de lei la 300 de lei, iar mențiunile au fost recompensate cu 30 de lei. Importanţa unui astfel de festival axat pe interpretare şi folclor vine în primul rând din oportunitatea creată pentru artiştii în devenire. Instituţiile implicate în acţiunea artistică consideră că preocuparea pentru glasul şi talentul celor cu adevărat înzestraţi va fi cândva răsplătită scump. Dorin Brozbă spune că și ediția aceasta a fost un real succes iar în acest stil, în care zeci de talente sunt descoperite și sprijinite să meargă mai departe, evenimentul cultural va avea cu siguranță continuitate.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: