spot_img
12.1 C
Târgu Jiu
vineri, mai 10, 2024
Altele
    AcasăSocialZeci de puncte muzeale, înființate la nivelul județului

    Zeci de puncte muzeale, înființate la nivelul județului

    Turiștii au ce vizita în Gorj. Circuitul muzeal permite oamenilor care tranzitează județul nostru să ia contact cu valorile, tradiția și obiceiurile specifice zonei. Ion Cepoi, directorul Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj a vorbit zilele trecute, în cadrul unui eveniment cultural, despre dezvoltarea județului din acest punct de vedere. Numai în luna august la nivelul județului Gorj au fost înființate 25 de muzee și colecții muzeale.

    Gorjul are cu ce. Are cu ce…impresiona. Obiectele de valoare, tradiționale sunt dovada vie că avem o istorie bogată, o istorie care a fost valorificată de altfel în muzee sau colecții muzeale, pe care turiștii le pot vizita. Potrivit lui Ion Cepoi, directorul Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, numai în luna august la nivelul județului Gorj au fost înființate 25 de muzee și colecții muzeale. „Bucuria noastră este că la nivelul lunii august 2013 am reuşit să înfiinţăm 25 de muzee şi colecţii muzeale în Gorj. Intenţia noastră ar fi fost ca în fiecare localitate de reşedinţă să avem asemenea puncte muzeale care să conserve memoria culturală a locurilor; au fost însă zone în care administraţiile publice nu au părut deloc încântate de ideea noastră, nu am primit ajutor, dar cred că până la urmă o să reuşim să îi convingem pe toţi”, a spus Ion Cepoi. Bibliotecara Ioana Roșu, cea care se ocupă de Muzeul din Bărbătești a îndemnat turiștii să vină să vadă frumusețile comunei și mai mult, obiectele tradiționale conservate și expuse la muzeul pe care îl administrează cu atâta pricepere. „Aceste obiecte sunt colectate de la cetăţenii din comuna Bărbăteşti. Aş fi vrut să fie un spaţiu mai încăpător să putem să arătăm şi celor care nu ştiu o mică părticică din aceasta. Sperăm ca în viitor să putem să facem o expoziţie de amploare. Cei care sunt interesaţi pot să vină la Bărbăteşti să vadă o frumoasă colecţie muzeală, este deschisă tuturor, este reprezentativă şi această expoziţie sperăm în continuă creştere”, a spus Ioana Roșu.

    Un alt proiect ambițios

    Un alt proiect ambițios al instituției este realizarea monografiilor fiecărei localitate, pentru ca lucrurile de valoare, să fie cunoscute și generațiilor viitoare. „Un al doilea proiect este acela de a convinge, de a veni în ajutorul celor care, prin truda a zeci de ani, încearcă şi reuşesc să scrie monografiile localităţilor lor, cărţile de istorie şi cărţile de suflet pe care trebuie să le aibă fiecare român. Anul acesta am avut norocul ca la editura instituţiei noastre să scoatem monografia comunei Aninoasa şi un prim volum al monografiei oraşului Tismana”, a mai spus Ion Cepoi. Valorile și tradiția județului Gorj trebuie să meargă mai departe iar prin aceste obiective, atinse, se pare, generațiile viitoare vor putea lua contact cu trecutul, dar vor putea clădi, încet dar sigur temelia viitorului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: