spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăSocialZiua Imnului Național, celebrată și la Târgu-Jiu

    Ziua Imnului Național, celebrată și la Târgu-Jiu

    Ziua Imnului Național se celebrează și la Târgu-Jiu în această zi. Desigur, așa cum cere tradiția autoritățile locale vor susține alocuțiuni cu privire la însemnătatea zilei, dar și la istoria țării iar spre final cetățenii vor putea participa la intonarea imnului național sau Defilarea Gărzii de Onoare, prin centrul municipiului Târgu-Jiu.

    Ziua Imnului este sărbătoare oficială în România şi aniversată prin lege din 1998, marcând data când „Deşteaptă-te, Române!” a fost pentru prima oară făcut public, în timpul Revoluţiei paşoptiste. În Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, la 29 Iulie 1848, în faţa unei numeroase audienţe, pe muzica unui vechi şlagăr din Imperiul Otoman (melodie ştiută ca „Din sânul maicii mele”) versurile poetului ardelean Andrei Mureşianu „Un răsunet” au fost cântate sub forma a ceea ce a fost numit „Deşteaptă-te, Române!” Imnul conţine sublimul „acum ori niciodată”, prezent şi în alte imnuri naţionale. După Revoluţia din 1989, „Deşteaptă-te, Române!” a fost ales drept Imn, consacrat prin Constituţia ţării. La fel ca în fiecare an și la Târgu-Jiu, astăzi, 29 iulie va fi celebrată Ziua Imnului Național, în fața a zeci de cetățeni, dar și în fața autorităților locale. Evenimentul va începe, conform tradiției, la ora 9:00 cu un semnal de trompeți, dar și cu întâmpinarea persoanelor oficiale. Va urma o slujbă oficiată de preotul militar Constantin Măgdoiu, după care autoritățile locale vor susține alocuțiunile cu privire la însemnătatea acestei zile în istoria poporului român. Evenimentul se va încheia cu intonarea imnului național, dar și cu defilarea Gărzii de Onoare prin Piața Prefecturii, moment așteptat de o lume întreagă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: