spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăSpecialBiroul lui Morega, călcat de hoţi

    Biroul lui Morega, călcat de hoţi

    Alertă maximă în rândul poliţiştilor, după ce o persoana a dat alarma, cum că i-a fost spart biroul unde avea sediul firmei. Hoţii au pătruns pe geamul uitat deschis şi au sustras mai multe bunuri. Poliţiştii au venit la faţa locului şi a pornit o anchetă pentru identificarea hoţilor.

    De dimineaţă când au venit la lucru angajaţii societăţii care au biroul în preajma cabinetului deputatului UNPR Dan Ilie Morega, au observat că le-a fost spart biroul. Oamenii au sunat la 112 şi au pus în alertă Poliţia. La faţa locului echipa Poliţiei a desfăşurat cercetările, în prezenţa celor de la firmă. „Se fac cercetări pentru stabilirea suspecţilor şi a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, precum şi stabilirea cu exactitate a bunurilor care au fost sustrase”, a declarat Bogdan Scafeş, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Cu toate că angajata firmei a susţinut că deputatul nu are nici o legătură cu firma respectivă, acelaşi deputat declară contrariul. Acesta susţine că după 41 de ani, este prima dată când se vede vizitat de hoţi. Din biroul cu pricina, hoţii au furat printre altele şi o cutie de valori, care din nefericire pentru infractori era goală. „Se pare că hoţii nu sunt profesionişti. Ei au crezut că în seiful acela sunt bani. Ei bine, nu este aşa. Seiful era gol, aşa că ei sunt cei care au avut de pierdut. Au profitat de neatenţia unei angajate, care a uitat geamul deschis şi au intrat aici de unde au luat câteva bunuri”, a declarat deputatul UNPR Gorj, Dan Ilie Morega. Deputatul promite că va lua măsuri mai severe pentru asigurarea locaţiilor sale.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: