spot_img
14.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăSportAtleta Andreea Chivoiu, două medații la Campionatul Național Seniori

    Atleta Andreea Chivoiu, două medații la Campionatul Național Seniori

    Atleta Andreea Chivoiu, sportiva cu dublă legitimare, CSM Târgu Jiu -CS Pandurii, a reușit să urce pe podium în ambele curse la care a participat în cadrul primei etape din Campionatul Național Seniori, U23 și U20. Aceasta a obținut locul 2 în proba de 3000 m și locul 3 în cursa de 1500 m. Reuniunea atletică s-a desfășurat în perioada 20-21 mai, la București.

    Sportiva pregătită de antrenorii Ion Bură și Ionuț Dragoș Bură a reușit rezultate notabile în probele de 1500 m și 3000 m. Gorjeanca a participat la cele două curse de la București cu gândul la baremul pentru Campionatul European. Mai mult, sportiva noastră a reușit noi recorduri personale în cele două curse.

    Andreea Chivoiu a declarat că este foarte mulțumită de rezultatele din weekend: „În cadrul celor două probe am reușit să realizez un ”personal best”, atât la 1500m, cât și la 3000m. Venind după probele de semimaraton, sunt foarte mândră de aceste rezultate”.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: