CSM Târgu Jiu a învins duminică, 4 octombrie, pe teren propriu, pe CSM Iași 2020, cu scorul de 31-19, în etapa a 5-a din Liga Florilor MOL. La pauză, gorjencele conduceau cu 15-8. Este a doua victorie a sezonului pentru echipa antrenată de Liviu Andrieș, care a urcat pe locul 9 în clasamentul de moment.
În Sala Sporturilor au fost aproximativ 800 de spectatori. Ieșencele au deschis scorul, dar a fost singura dată în meci când au avut avantaj. Târgu Jiu a răspuns cu o serie de 8 goluri în 15 minute, iar scorul a ajuns la 5-1 în minutul 9, apoi la 8-1 în minutul 16. Antrenoarea Iașiului a cerut time-out în minutele 10 și 24 și a încercat și varianta cu portar jucător de câmp. Portarul Anastasija Babovic a marcat chiar ea din propriul semicerc, la poarta goală, pentru 12-3.
Repriza a doua a început echilibrat, cu 16-11 în favoarea gazdelor, după care Târgu Jiu a refăcut diferența de 7 goluri, apoi pe cea de 10 (23-13, minutul 47). Scorul a fost 29-17 în minutul 56, iar finalul a aparținut Mirabelei Perianu.
Cea mai bună marcatoare a gazdelor a fost Raluca Nicolae, cu 7 goluri. Au mai punctat Mirabela Perianu, Paulina Buforn, Aitana Santos, Florența Dumbrăvean, Ira Berca, Iulia Eiler, Andriyana Naumenko și Ema Hrvatin. Babovic a fost remarcată pentru parade.
„Importanța acestui joc era foarte mare“
Antrenorul Liviu Andrieș a spus că nu s-a pus problema câștigătoarei, dar că la începutul meciului și-a simțit jucătoarele „puțin demotivate”: „Da, e clar că e o victorie confortabilă, să spunem așa, pentru că nu s-a pus problema învingătoarei în acest meci. E clar că potențialul nostru este unul bun. Cred că suntem pe un drum bun. Simțim acest lucru. Atât eu, cât și fetele, simțim că lucrurile încep să meargă bine. Importanța acestui joc era foarte mare, pentru că după acest joc întâlnim echipe puternice, atât acasă, cât și în deplasare și nevoia de puncte este foarte mare, ținând cont la ce campionat dificil se anunță. Da, știind și problemele care sunt la Iași, știind modul cum ne-am pregătit noi în această perioadă cam lungă pentru acest joc, să spun așa, eram convins că nu vom avea probleme, dar trebuia să fim motivate. La începutul jocului le-am simțit puțin demotivate pe fete. Le-am luat puțin mai tare, ca să înțeleagă că meciul nu este câștigat doar prin simpla prezență în teren. Au înțeles acest lucru și cred că într-adevăr nu s-a pus problema învingătoarei, iar diferența putea să fie mai mare. Nu mai contează. E important, sunt două puncte pentru noi și asta e cel mai important. Da, e clar că mă bucură acest lucru. Atât pe mine, cât și întreg staff-ul. Au început să revină din fetele accidentate, pentru că avem nevoie de oricare dintre aceste fete. S-a văzut acest lucru și la Slatina, în momentul când n-am prea avut schimbări, să spunem așa. Au nevoie de minute aceste jucătoare care vin după aceste accidentări destul de lungi, au nevoie ca să prindă curaj, să joace și cred că, ușor-ușor, până la următoarele jocuri vor prinde curaj și ne vor ajuta cu siguranță.”

