spot_img
18.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăSportEchipa de baschet CSM Târgu Jiu a obținut o primă victorie în...

    Echipa de baschet CSM Târgu Jiu a obținut o primă victorie în seria cu CSM Focșani

    CSM Târgu Jiu a început cu victorie seria din Turul 2 de play-out din Liga Națională de Baschet Masculin Getica 95. În primul meci din serie, CSM Târgu Jiu s-a impus cu 92-78 în fața grupării CSM Focșani. Pe sferturi, scorul a fost 27-34, 14-21, 27-12, 24-11. Formația noastră conduce în acest moment seria cu 1-0. Meciul 2 se va disputa vineri, 26 aprilie, de la ora 19.00, tot în Sala Sporturilor din Târgu Jiu.

    Baschetbaliștii echipei CSM Târgu Jiu au început cu dreptul seria cu CSM Focșani, după ce s-au impus cu 92-78. Partida a fost una destul de dificilă, iar gorjenii s-au impus mai greu decât o arată scorul, la capătul unui meci în care au fost nevoiți să revină de la -15 pe tabelă.

    Spectatorii veniți la sală pentru a-și susține echipa favorită au asistat la un meci cu două reprize total opuse. Prima repriză a aparținut în totalitate oaspeților. Echipa din Focșani a profitat de apatia din apărare a gazdelor și a marcat nestingherită din mai toate pozițiile, reușind să înscrie nu mai puțin de 55 de puncte în prima repriză. Oaspeții au avut un avans de 15 puncte pe parcursul sfertului 2, scor 32-47, fiind cea mai mare diferență de scor dintre cele două echipe. Finalul primei reprize i-a găsit pe gorjeni cu un deficit de 14 puncte pe tabelă, scor 41-55.

    După o ședință furtunoasă în vestiar la pauza meciului, CSM Târgu Jiu a arătat o cu totul altă față în repriza secundă. Metamorfozată, echipa lui Kresimir Basic a revenit pe parchet mult mai determinată și hotărâtă să schimbe impresia lăsată în prima parte a meciului. Baschetbaliștii au început o cursă nebună de urmărire a adversarului. Agresivi în apărare și mult mai inspirați în ofensivă, gorjenii au ”topit” rapid diferența de 14 puncte de la pauză. Băieții lui Kresimir Basic au preluat total controlul partidei și s-au desprins în câștigători pe parcursul actul decisiv. S-a terminat 92-78 și CSM Târgu Jiu are 1-0 în seria contra CSM Focșani.

    Echipa de baschet CSM Târgu Jiu a retrogradat din prima ligă, conform actualului regulament, dar este posibil să apară modificări și să își păstreze locul pe prima scenă a baschetului românesc.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: