spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 26, 2024
Altele
    AcasăSportEchipa de handbal CSM Târgu Jiu a transferat o jucătoare de națională

    Echipa de handbal CSM Târgu Jiu a transferat o jucătoare de națională

    Chiar înainte de Final 4-ul Cupei României, CSM Târgu Jiu a dat o nouă lovitură pe piața transferurilor.

    Gruparea gorjeană și-a asigurat serviciile unei campioane a României și jucătoare de echipă națională. Este vorba despre handbalista cu experiență Laura (Popa) Petruța Moldovan, noul inter dreapta al formației din Târgu Jiu, ce a cucerit titlul de campioană a României cu Rapid București în 2022 și a evoluat pentru naționala României la Campionatul European din Danemarca în 2020. Laura Moldovan a semnat cu echipa pregătită de Liviu Andrieș pentru sezonul 2023-2024.

    „CSM Târgu Jiu a arătat un spirit de luptă care mie mi se potrivește. Sper ca în sezonul viitor să le oferim suporterilor din Târgu Jiu un handbal frumos, cu rezultate cât mai bune”, a declarat Laura Moldovan, după ce și-a pus semnătura pe contractul cu CSM Târgu Jiu.

    Are o carieră impresionantă

    Laura Moldovan a început să joace handbal în orașul natal, la echipa Liceului cu Program Sportiv Slatina. Ulterior, după o perioadă de doi ani, antrenorul principal al echipei LPS Slatina a plecat să antreneze la o echipă de senioare, iar Laura a decis să plece la Vâlcea, împreună cu prietena ei cea mai bună, pentru a da probe la o echipă de acolo. În timpul probelor, au fost prezenți și cei din conducerea Centrului Național de Excelență, care i-au propus să semnez un contract.

    La Vâlcea, Laura a început cu adevărat să joace handbal și să afle ce înseamnă acest sport. Juca în paralel la junioare, pentru LPS Slatina, și la echipa CNOE Râmnicu Vâlcea, în divizie. Cu echipa de junioare de la LPS Slatina la care activa nu a avut ocazia să meargă la turnee finale sau semifinale, însă antrenorul echipei de junioare 1 de la Slatina, o generație mai mare cu doi ani decât Laura, a cooptat-o în echipa lui și așa a reușit să joace la Turneul Final de Junioare 1, unde a luat locul 4 și a fost desemnată cel mai bun inter dreapta al turneului. Evoluțiile sale au atras imediat atenția antrenorilor federali, iar în 2010 a debutat pentru selecționata de junioare a României. În 2012, handbalista a fost componentă a echipei de junioare a României care s-a clasat pe locul 4 la Campionatul Mondial din Muntenegru. A jucat în 53 de meciuri la naționala de junioare și a marcat 161 de goluri.

    În 2013 a terminat junioratul și în urma licitației organizată de CNOE Râmnicu Vâlcea, Laura a fost transferată la ”U” Jolidon Cluj, unde și-a făcut debutul în prima ligă din România. A petrecut timp de 4 sezoane la formația din Cluj Napoca. În 2013 a fost foarte aproape de un trofeu important pe plan intern, SuperCupa României, însă echipa ardeleană a pierdut finala contra HCM Baia Mare, meci în care Laura Popa Moldovan a marcat 5 goluri. Între 2013 și 2015 au urmat convocările la naționala de tineret a României, pentru care a jucat în 35 de partide și a marcat 62 de goluri. Și la echipa de club, U Jolidon Cluj, lucrurile au mers bine în plan sportiv. În 2014 a ajuns cu echipa din Ardeal în sferturile de finală ale Cupei EHF și a reușit să ajungă golghetera echipei.

    Participări internaționale

    În 2015, a fost convocată pentru prima dată la naționala de senioare a României, pentru Trofeul Carpați. Laura Popa Moldovan și-a trecut în palmares, în vara anului 2016, medalia de argint alături de lotul universitar al României la Campionatul Mondial Universitar din Malaga, Spania.

    În vara anului 2017 s-a transferat la Corona Brașov, iar în 2018 s-a întors pentru încă un sezon la “U” Cluj. În mai 2018, Laura a contribuit din plin, prin reușitele sale, mai ales în dubla cu Austria, la calificarea echipei naționale a României la Campionatul European.

    În 2019, a plecat în afara țării și a ajuns în campionatul din Ungaria, la echipa Mosonmagyarovar, iar după o jumătate de sezon a decis să revină în țară. Revenită în competiția internă, Laura a semnat cu Rapid București, unde a jucat 2 sezoane și jumătate. În această perioadă, Laura a jucat cu echipa din București în trei ediții consecutive – în 2020, 2021, 2022- în Final 4-ul Cupei României. Cu Rapid, Laura Moldovan și-a trecut în palmares titlul de campioană a României, la finalul sezonului 2021-2022. ”A venit și răsplata muncii de o viață, am ieșit campioană a României în Liga Florilor cu Rapid București”, a spus Laura despre cel mai important moment din cariera ei.

    Evoluțiile de la Rapid au propulsat-o la naționala României, cu care a jucat la Campionatul European din Danemarca în 2020. Până în prezent a strâns 42 de prezențe în naționala de senioare a României, pentru care a marcat 26 de goluri.

    După perioada petrecută la Rapid, Laura Moldovan s-a transferat la CS Dacia Mioveni, cu care mai are contract până la finele acestui sezon. Din vara acestui an se va alătura lotului pregătit de Liviu Andrieș.

    „Am fost determinată să aleg CSM Târgu Jiu din mai multe motive. Cum am răspuns la întrebarea precedentă, pe de o parte, interesul și încrederea oferite de conducerea clubului, iar pe de altă parte, am descoperit oameni foarte serioși și direcți în ceea ce vor să facă și acesta este un lucru mai rar în ziua de azi. CSM Târgu Jiu a arătat un spirit de luptă care mie mi se potrivește. Este o echipă cu un lot unit care își dorește să crească de la zi la zi, de la meci la meci. Îmi doresc să avem un sezon cât mai bun, să reușim să ne omogenizăm cât mai repede, pentru că vor fi destul de multe jucătoare noi, și vrem ca în sezonul viitor să le oferim suporterilor din Târgu Jiu un handbal frumos, cu rezultate cât mai bune. Obiectivul meu pentru sezonul viitor este să cresc de la meci la meci, să joc cu plăcere, cu încredere în mine și în echipă. La orice echipă la care am fost am învățat câte ceva, iar de aici vreau să învăț tot ce e mai bun și să transpun în teren, pentru a duce echipa cât mai sus în clasament“, a spus noua jucătoare a CSM Târgu Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: