Arhive Lunare: Noiembrie, 2023

Un nou protest la DSP Gorj. Ce reclamă salariații

Salariații de la Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj au protestat din nou marți. Aceștia au întrerupt activitatea pentru două ore.

A plecat să-și vadă copiii și nu a mai ajuns

La data de 20 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizați de către un bărbat, de 42 de ani, din comuna Stejari, cu privire la faptul că, la data de 3 noiembrie a.c., concubina sa, Baciu Andreea, de 29 de ani, din aceeași localitate, a plecat în mod voluntar de la domiciliu împreună cu acesta, fiind lăsată într-o stație din municipiul Craiova, județul Dolj, pentru a se deplasa la fostul soț să-și vadă copiii în Orașul Corabia, județul Olt, neajungând la destinație, iar până în prezent nu a mai revenit la domiciliu.

Directorul Colegiului Național „Spiru Haret“ ia în considerare să propună închiderea cantinei și a internatului

Flavius Boian, directorul Colegiului Național „Spiru Haret“, se gândește să propună, în ședința Consiliului de Administrația de joi, 23 noiembrie, închiderea cantinei și a internatului. Asta după ce, în urmă cu câteva zile, patru eleve de la căminul Colegiului Național „Spiru Haret“ au acuzat anumite simptome și au fost duse la spital, iar medicii au pus diagnosticul de toxiinfecție alimentară.

Sesizare la poliție și Casa de Sănătate împotriva a directorilor muzicanți ai liceului din Turburea

Inspectoratul Școlar Județean Gorj au depus sesizare la poliție și la Casa de Sănătate împotriva celor doi directori ai Liceului din Turburea, soț și soție, care au intrat în concedii medicale imediat cum au auzit că urmează să fie controlați. În schimb, soții Sgaibă, care cântă în formația Siderall, au prestat din punct de vedere artistic la un eveniment.

Începe o nouă sesiune „Rabla Plus”

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a anunţat, luni, deschiderea unei noi sesiuni „Rabla Plus”, dedicată doar persoanelor fizice. Acestea se pot adresa începând de joi, 23 noiembrie, producătorilor sau dealerilor validaţi în program. Perioada de valabilitate a sesiunii este: 23 noiembrie 2023, ora 10:00 - 8 decembrie 2023, ora: 23:59.
- Advertisment -

Most Read