Directorul executiv al Medserv Min SA, Anca Bordușanu, consideră că Planul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia (CEO) trebuie să fie prelungit cu mai mulți ani decât s-a anunțat. Reprezentanta prestatorului de servicii al CEO susține că este nevoie de o prelungire de 5 ani de zile, în loc de 2 ani.
O femeie din Bolboși a fost reținută pentru trafic de persoane, în urma unei decizii date de Curtea de Apel Craiova. Aceasta a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj.
Un tânăr de 26 de ani din județul vecin s-a ales cu dosar penal, după ce s-a urcat drogat la volan. Acesta a fost depistat de oamenii legii pe raza localității Plopșoru.
Social-democrații sunt preocupați de situația angajaților din minerit și energie, în acest sens menținând un dialog continuu pe noua formă a Legii Pensiilor, cu părțile implicate. Deputatul PSD de Gorj Mihai Weber a declarat că, după ultima întâlnire de lucru cu ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, la care au participat si sindicatele din CE Oltenia, s-a stabilit ca viitoarele modificări să fie făcute prin amendamente, atunci când legea va ajunge în Parlament.
Ionuț Alin Enășel, tânărul din cartierul Nicolae Titulescu din Târgu Jiu, care, la începutul acestui an, și-a înjunghiat un amic în spate cu un cuțit, a fost condamnat de Tribunalul Gorj la o pedeapsă de peste 11 ani, pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor.