Muncitorii calificaţi în domeniul construcţiilor pot obţine contracte de muncă în Israel. Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă anunţă cetăţenii români, că pot obţine locuri de muncă în construcţii, în Israel, începând cu luna ianuarie 2015.
Contractele de muncă se încheie pentru o perioadă de un an, cu posibilitatea de prelungire până la o durată maximă de 63 luni.
Salariu lunar minim brut estimat este de 1.540 dolari americani. Este necesar ca persoanele interesate să se înscrie la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din judetul de domiciliu.