AcasăActualitateȘtafeta Veteranilor Invictus ajunge duminică la Motru

Ștafeta Veteranilor Invictus ajunge duminică la Motru

Municipiul Motru va găzdui duminică, 11 octombrie, un moment dedicat respectului și recunoștinței față de veteranii de război și militarii răniți în teatrele de operații. Ștafeta Veteranilor Invictus va ajunge la Monumentul Eroilor din Parcul Primăriei, unde este așteptată de membrii comunității.
Evenimentul este programat să înceapă la ora 12:30, iar localnicii sunt invitați să participe și să îi întâmpine pe voluntarii care duc mai departe acest simbol al recunoștinței naționale.
Ștafeta Veteranilor Invictus este o inițiativă națională în cadrul căreia alergători și bicicliști voluntari transportă Drapelul Tricolor prin țară, în semn de omagiu pentru sacrificiul veteranilor de război și al militarilor răniți în teatrele de operații.
Prin acest demers se urmărește promovarea respectului față de eroii României, precum și încurajarea solidarității și a implicării comunităților locale.
Organizatorii îi invită pe locuitorii municipiului Motru să se alăture evenimentului și să îi susțină pe participanți la Monumentul Eroilor.

(function(w,q){w[q]=w[q]||[];w[q].push(["_mgc.load"])})(window,"_mgq");
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente