Comisia de Disciplină a FRF a anulat decizia de suspendare în cazul antrenorului Edward Iordănescu, iar acesta va putea sta pe banca tehnică la partida cu Steaua Bucureşti. De asemenea, Iordănescu a scăpat şi de amenda primită în sumă de 40.000 de lei. Sancţiunile au fost dictate în urma unui incident care a avut loc la partida din deplasare cu Astra. La pauza meciului de la Giurgiu, Iordănescu și-a chemat jucătorii în afara stadionului pentru a le da indicații, deși era suspendat pentru acea partidă. Preşedintele Clubului Pandurii, Narcis Răducan, a contestat zilele trecute decizia de suspendare, iar astăzi Iordănescu a primit „undă verde” pentru a sta pe bancă la meciul cu Steaua de duminică. Conducerea Clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu s-a declarat consternată la aflarea deciziei de suspendare a antrenorului, precizând că suspendarea lui Edward Iordănescu în aceeaşi etapă cu cea a lui Laurenţiu Reghecampf ar fi fost o coincidență prea stranie, asigurându-se, astfel, egalitatea pe banca tehnică la partida dintre Steaua și Pandurii.