
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, este audiat ca martor, de judecătorii Tribunalului București, într-un dosar privind retrocedarile de terenuri, din perioada în care acesta era primar al Capitalei.
Este vorba de o plângere din anul 2014 a vicepreședintelui Uniunii Arabilor din România, Cătălin Năstase, făcută la DNA, împotriva lui Traian Băsescu și a altor funcționari publici ai Primăriei Capitalei, acuzându-i de afaceri ilegale în domeniul imobiliarelor.
În concluzie, Cătălin Năstase acuză faptul că printr-o semnătură, fostul primar al Capitalei, Traian Băsescu, ar fi semnat ilegal și fără a verifica toate documentele necesare, aproape 40.000 de metri pătrați de teren din cartierul Dămăroaia din București.
Acesta susține că Traian Băsescu ar fi prejudiciat statul cu aproximativ 100 milioane de euro.

