Un pensionar de 76 de ani a ajuns la spital, după ce a fost lovit de mașină chiar pe trecerea de pietoni. „Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din municipiul Deva, în timp ce conducea un autoturismul pe bulevardul Mihail Kogălniceanu din mun. Deva din direcția Calea Zarandului spre bulevardul Decebal, la trecerea pentru pietoni amplasată în zona înaintea intersecţiei cu strada I.L. Caragiale, nu a acordat prioritate de trecere unui bărbat în vârstă de 76 de ani, din municipiul Deva, care se afla angajat în traversarea străzii, pe marcajul pietonal. În urma accidentului rutier a rezultat rănirea pietonului”, a informat Biroul de Presă al IPJ Hunedoara.