AcasăNews AlertSorin Vintilescu, gata de antrenorat

Sorin Vintilescu, gata de antrenorat

Centrul de Copii şi Juniori de la Pandurii Târgu-Jiu şi-a îmbogăţit staff-ul cu doi noi tineri antrenori, ambii proveniţi din rândul foştilor jucători.

Sorin Vintilescu şi Adi Popescu au fost anunţaţi că echipa la care au jucat în Liga I are nevoie de ei pentru a le creşte noile generaţii de fotbalişti şi au răspuns pozitiv la chemarea Pandurilor. „În primul rând, sunt foarte mulţumit că fac ceea ce-mi place. Voi trece dintr-o iarbă în altă iarbă, undeva mai la margine… Sunt extrem de nerăbdător să încep această nouă carieră, să mă înham la o nouă muncă. Lucrând cu copiii îmi voi face ucenicia. Sunt convins că voi avea mult de muncit pentru a deveni cu adevărat antrenor şi conştient că nu sunt Gică Hagi să încep cu echipa naţională”, a declarat Vintilescu pentru www.sportingorj.ro.

„Voi trece dintr-o iarbă în altă iarbă”

Fostul vârf al Pandurilor, încă golgheter sezonal al echipei gorjene în Liga I, recunoaşte că nu-şi cunoaşte viitorii elevi: „Vom începe munca de săptămâna viitoare. Nu pot să spun că-i cunosc pe cei pe care-i voi antrena. I-am văzut doar, fără a ştii că voi ajunge vreodată să-i antrenez. I-am văzut la un meci cu Craiova, dar nu îi ştiu după nume. Vom avea însă suficient timp să ne cunoaştem”, a mai spus Vintilescu.

(function(w,q){w[q]=w[q]||[];w[q].push(["_mgc.load"])})(window,"_mgq");
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente