spot_img
28.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, septembrie 28, 2024
Altele
    AcasăEconomicEuro rămâne aproape de 4,25 lei

    Euro rămâne aproape de 4,25 lei

    Criza datoriilor suverane s-a aflat şi săptămâna trecută în atenţia investitorilor de pe pieţele financiare, având efecte directe asupra evoluţiei raportului euro/leu. Decizia statelor din euro-zonă de a acorda un nou împrumut Greciei, pentru a o salva de la intrarea în incapacitate de plată şi faptul că în Statele Unite, Casa Albă şi Congresul nu au ajuns încă la un acord în privinţa majorării plafonului de împrumut al Trezoreriei, au înmulţit operaţiunile speculative „carry trade”, ceea ce a adus aprecieri pentru euro dar şi pentru monedele din regiune. Cursul mediu al euro a coborât săptămâna trecută, comparativ cu finele celei precedente, cu aproape 1,2%, de la 4,2717 la 4,2233 lei.

    Şedinţa de vineri a fost una agitată, în care deprecierea euro, până la un nivel de 4,2180, după o deschidere la 4,24 lei, a fost urmată de o revenire spre valoarea de dimineaţă. Deprecierea leului era pusă pe seama înmulţirii ordinelor de cumpărare de valută, ca o consecinţă a eşuării vânzării de către stat a pachetului de acţiuni de la Petrom, care reprezenta 9,84% din capitalul companiei, dar şi marcărilor rapide de profit. La sibex.ro preţurile futures pe septembrie au fluctuat între 4,2499 şi 4,2655, semn că investitorii aşteaptă o depreciere a leului. Tranzacţiile pe decembrie s-au realizat la 4,2701-4,2875, pe martie la 4,261-4,3015 iar pe iunie 2012 la 4,308 lei. Dolarul a pierdut săptămâna trecută mai mult de 10 bani, el coborând de la 3,0368 la 2,9328 lei, deprecierea francului elveţian fiind mult mai mare, acesta scăzând de la maximul istoric de 3,7187, înregistrat la începutul săptămânii, la 3,5721 lei. Volatilitatea raportului euro/dolar a fost relativ mare, moneda europeană reuşind să crească de la 1,4015, la începutul săptămânii, la 1,4438 dolari, la finele ei, când piaţa americană a închis la 1,4358. La Sibiu, tranzacţiile pe raportul euro/dolar s-au realizat pentru scadenţa septembrie la 1,3992-1,4414 iar pe decembrie la 1,416 dolari.

    Aprecierea euro a venit în contextul în care la summit-ul de urgenţă de joia trecută de la Bruxelles, liderii europeni au convenit să sprijine Grecia, în perioada 2011-2014, cu 109 miliarde euro, la care se va adauga o contribuţie de 37 miliarde euro din partea creditorilor privaţi ai statului elen. Uncia de aur a depăşit săptămâna trecută pragul de 1.600 dolari, atingând un maxim istoric de 1.603,4 dolari, şi a închis-o la Londra la 1.602 dolari. La Sibiu, maximul atins pentru august a fost de 1.609,6 dolari iar minimul de 1.580,2 dolari.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!