Vine-un damf de corcoduşă, de prin fiece ogradă,
Când lemnele sub cazan, prind în flăcări, să se ardă.
Curge ţuica-n vadra veche pe o ţeavă cătrănită,
O ceşcuţă de pământ, bagă omul în ispită.
Zace boasca pe sub vie în mormane, ici colea,
O pune omul la viţă, după primii fulgi de nea.
Vine un vecin mai leneş, iac-aşa să-şi facă mână,
Cu ochii holbaţi la vadră, nebăut de-o săptămână.
– Dă-mi bă Ioane, un topor şi trei cuie de ulucă,
Că mi s-a dărâmat gardu’, a început să se ducă!
– Ia bă dracului de bea, al dracu’, te-nvrednicişi!
Ia de bea, ia şi-o ţâgare, că ştiu io, la ce venişi.
Băgă Nicu pe su’ nas, vr’o patru ceşcuţe, cinci,
Apoi zise: – De bă Ioane, sunt sărac, nu am servici’ …
– Hai bă, măi lasă-mă dracu’, vrei să m-abureşti, acuşi?
De aia nu ai tu vie, nu ai pruni, n-ai corcoduşi!?
Hai, toacă-mi un braţ de lemne, ia un sfert şi dute-acas’!
– Să trăieşti bă, vere Ioane, tot băiat bun, ai rămas!
Măi dă-mi şi două ţâgări, că mă doare o măsa …
– Ia şi du-te, du-te dracu’, hai şi spală putina!
