spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
luni, octombrie 7, 2024
Altele

    Bârfe

    Se zvoneşte că deputatul Dan Ilie Morega deja a primit o funcţie în UNPR, însă, nu la nivel judeţean, ci naţional. Surse apropiate acestuia au divulgat faptul că Morega a obţinut de ceva timp funcţia de vicepreşedinte al UNPR. Mai mult, postul de preşedinte ocupat în prezent de Marius Vlaicu, la Gorj, ar putea fi dat lui Ionel Manţog, fostul lider al PD-L Gorj. Se spune că relaţiile lui Manţog cu actualul preşedinte democrat-liberal, Ion Ruşeţ, s-au răcit foarte mult, iar primul se pregăteşte să treacă la UNPR Gorj.

     

    În aşteptarea perioadei preelectorale, media gorjeană merge pe flacăra de veghe, în sensul că o căruţă de săptămânale, patru radiouri, cinci cotidiene şi şase televiziuni reduc apariţiile, reduc tirajele, reduc programul, scot personalul în fără plată, într-un cuvânt, reduc cheltuielile în aşteptarea unui Moş Crăciun roşu, portocaliu, galben sau cum o fi. Unii au azimutul fixat, alţii aşteaptă să vada taraba politică aşezată, iar alţii nu mai sunt, sau sunt aidoma piticilor din Albă ca Zăpada, doar personaje de basm. Noapte bună!

    Te-ar mai putea interesa

    De sărbători…

    Schengen…

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!