spot_img
14.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, octombrie 5, 2024
Altele
    AcasăEditorial"Primariada", o competiţie intrată în linie dreaptă

    „Primariada”, o competiţie intrată în linie dreaptă

    Racolarea primarilor din unele partide, către alte partide, este deja un sport vechi în România. Ori prinşi cu ceva la mână, ori că li se fac promisiuni de nerefuzat, unii primari fac pasul către alt partid. O altă metodă prin care se poate racola mai cu succes, este acordarea de fonduri către o primărie, pentru efectuarea unor lucrări de interes cetăţenesc, cum ar fi asfaltări, alimentare cu apă, canalizare etc., aici pasul făcut de primari este oarecum scuzabil, având în vedere că numai aceasta ar fi alternativa prin care să facă ceva pentru localitate. Başca, parte leului. De regulă, partidul care racolează cel mai fructuos, este partidul de guvernământ, indiferent care ar fi el la acea vreme. Nu poate fi vorba despre mari migraţii, cel puţin dacă ar fi să ne uităm în urmă, dar niciodată nu se ştie, niciodată nu e târziu. Să fim sinceri, cine s-ar fi aşteptat la acea mare migraţiune de parlamentari, atunci când s-a format UNPR? Nimeni, în afară de cei care ştiau deja, fiind pregătitorii jocului respectiv. Partea proastă pentru samsarii de primari, este, că există o lege care nu le mai permite ca altădată, primarilor să treacă dintr-un partid în altul, în timpul exercitării mandatului. Că altfel, la psihoza care se crease în urmă cu aproape doi ani, alta era culoarea politică a multora, la această dată. Rezultatul alegerilor locale din primăvara anului viitor, sunt determinante pentru alegerile parlamentare din toamna aceluiaşi an electoral. Aşa că parlamentarii s-au pus serios pe racolări, pe înţelegeri şi oferte, pentru a mai spera la încă un mandat de patru ani, în Parlamentul României. Iar cum ei, vrând, nevrând, au votat tăierea crengii de sub picioare, prin reducerea numărului de parlamentari la mai puţin de jumătate, acum trebuie să facă şi pe dracu-n patru pentru a mai spera ceva, legat de încă un mandat. Se mai practică şi altfel de înţelegeri între parlamentari şi primari, chiar fără trecere de la un partid la altul. Au fost cazuri când un primar de comună a câştigat alegerile într-o manieră categorică, iar la alegerile parlamentare, europarlamentare, sau prezidenţiale, electoratul a votat altceva decât culoarea politică care îl reprezenta pe primarul respectiv. La noi, în Gorj, primele semne ale racolării de primari, a ieşit şi cu primele conflicte între parlamentari. Independentul Dan Ilie Morega, acuză pe Severus Militaru şi Cosmin Popescu, că vrea să-i racoleze primarii … lui! Care ai lui, dacă el este independent? După câte se vehiculează, chiar el s-a chitit cel mai tare pe treabă, în practica respectivă. Care pe care se va vedea la primăvară. Dar un lucru este sigur: multe măgării se vor face până atunci, iar noi o să avem posibilitatea să ne crucim iarăşi, pe cât de curvă este politica pe la noi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!