spot_img
17.4 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăActualitateAngajații Primăriei Motru nu și-au primit salariile de două săptămâni și jumătate

    Angajații Primăriei Motru nu și-au primit salariile de două săptămâni și jumătate

    O întârziere de peste două săptămâni în privința acordării salariilor este înregistrată la nivelul Primăriei municipiului Motru. Data la care ar fi trebuit să își încaseze drepturile bănești aferente lunii septembrie a fost 6 octombrie. Termenul prevăzut în Contractul Colectiv de Muncă.

    Și angajații Direcției Publice, societatea din cadrul Consiliului Local, înregistrează o întârziere de o săptămână în privința încasării salariilor.

    Salariații s-au mai confruntat cu situații asemănătoare în acest an. Pavel Tutunaru, liderul Sindicatului Liber al Funcționarilor din cadrul Primăriei Motru, a declarat că s-au făcut sesizări către Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj, dar dispozițiile emise nu au fost respectate: „Am făcut din partea sindicatului o adresă la ITM, după care a venit o echipă de control și s-a lăsat un plan de măsuri domnului ordonator principal de credite, după care nu s-a mai făcut nimic. A rămas totul pe hârtie. Luna aceasta nu am primit salariile la primărie. În aceeași situație sunt și angajații Direcției Publice“.

    S-au împărțit banii veniți de la Guvern

    180 de angajați din Primăria Motru și alți 150 de la Direcția Publică de Servicii așteaptă să își primească salariile restante. „Când s-a făcut bugetul, nu s-a bugetat decât primele opt luni cheltuieli de personal. Chiar dacă ar fi bani, nu se pot plăti pentru că nu a existat bugetare. În ședința de Consiliu s-au împărțit banii veniți de la guvern. Este vorba de 30 miliarde de lei vechi. Am înțeles că ni s-au asigurat doar salariile pe luna aceasta și indemnizația de hrană, care nu ni s-a dat de la începutul anului“, a mai spus Pavel Tutunaru.

     Primarul promite că salariile vor fi acordate în această săptămână

    Gigel Jianu, primarul municipiului Motru, a spus că salariile vor fi acordate în cursul acestei săptămânii: „S-a făcut rectificarea de buget, astăzi (n.r.-ieri) aprob la finanțe și săptămâna asta vor fi date salariile“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: