Conducerea Organizației PSD Gorj a decis ca, odată ce lucrurile vor intra pe un făgaș normal, să se reorganizeze în vederea desfășurării unei bune activități politice pe plan județean.
În ultimul Birou Permanent Județean , s-a votat constituirea de coordonatori zonali, care să colaboreze cu președinții de organizații în vederea implicării cât mai active în viața comunităților locale.
În acest context, vicepreședintele PSD Gorj, Andrei Maioreanu, a fost desemnat coordonatorul Organizației PSD Motru.
Totodată, îl felicităm pe viceprimarul Municipiului Motru, Cosmin Morega, pentru implicarea în rezolvarea nevoilor și problemelor motrenilor.
De asemenea, traversăm o perioadă în care informarea este extrem de importantă, iar Cosmin Morega a conștientizat importanța comunicării de măsuri pe care cetățenii trebuie să le adopte, precum și măsurile luate de către autoritățile abilitate în coordonarea situațiilor apărute ca urmare a infectării cu coronavirus.