O nouă conducere a fost instalată la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, după ce Ordinul de Ministru privind numirea noii echipe manageriale a ajuns în urmă cu puțin timp la Direcția de Sănătate Publică Gorj. Managerul interimar a fost numit Ioan Gheorghe Ovidiu, medic de medicina Muncii la DSP Gorj, iar în funcția de director medical a fost instalată Elena Vlad, medic pneumolog. De asemenea, în funcția de director de îngrijiri medicale a fost numită Elena Alin Duncea. În funcția de director economic a rămas Gigel Capotă, care se va întoarce în activitate de luni.
Comitetul Director, infectat cu COVID-19 sau în izolare
„De mâine revin în activitate medicii epidemiologi de la spital, care s-au aflat în izolare, și trebuie să întocmească un raport cu privire la circuitele din spital. O altă mare problemă este situația de la Secția de ginecologie. Așteptăm să se termine ancheta epidemiologică. Acolo este o situație mai deosebită“, a spus Ioan Gheorghe Ovidiu, noul manager al spitalului.
Numirea este făcută pe perioada incapacității temporare a lui Dumitru Vienescu, care se află internat cu COVID-19 în Secția de boli infecțioase. Și directorul de îngrjiri medicale, Claudia Motea, a fost infectată cu noul coronavirus, iar ceilalți membri din Comitetul Director se află în izolare, astfel că nu și-au mai putut exercita atribuțiile de conducere.