ANM a emis, astăzi, două atenționări cod galben și o informare meteo valabilă pentru aproape toată țara. Astfel, sunt anunțate ploi torențiale, grindină și vânt până mâine seară. Potrivit primului cod galben, în intervalul menționat, în Oltenia și Transilvania, precum și în vestul și centrul Munteniei (județele Argeș, Dâmbovița, Prahova, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și în zona Municipiul București) vântul va avea intensificări temporare, cu viteze la rafală cuprinse, în general, între 55 și 65 km/h și izolat peste 70 km/h. În zona montană înaltă vântul va sufla tare, cu peste 90…100 km/h.