Complexul Energetic Oltenia vinde doar 11% din energie pe Piața Zilei Următoare. Acest lucru a fost făcut public de către Ion Rușeț, consilier al președintelui Directoratului Complexului Energetic Oltenia. Prin urmare, diferența reprezintă contracte bilaterale, încheiate pe termen mai lung și care au un anumit preț, sub cel actual. De cele mai multe ori, prețul din contractele bilaterale este mult mai mic decât cel de pe Piața Zilei Următoare. Adică mai puțini bani în bugetul Complexului Energetic Oltenia.
Nu toată energia poate fi vândută însă pe Piața Zilei Următoare. Cu toate acestea, sindicatele din cadrul Complexului Energetic Oltenia au atras atenția asupra faptului că societatea este pusă în dificultate pentru că a vândut o mare parte din energie în baza contractelor bilaterale la prețuri care nu au legătură cu situația zilelor noastre și cu explozia de prețuri la energie. Oficial, s-a transmis că încheierea contractelor pe termen lung ar fi fost o cerință a Comisiei Europene pentru aprobarea Planului de restructurare și decarbonare al Complexului Energetic Oltenia. Lideri de sindicat precum Gabriel Căldărușe, președintele Sindicatului Mine Energie Oltenia, au cerut dovada, însă, până acum, aceasta nu a fost prezentată. Suspiciunile rămân, din cauză că toate contractele au fost încheiate chiar înainte de explozia de prețuri de pe piața de energie.