spot_img
Altele
    AcasăNews AlertAntrenorul Mario Găman și directorul sportiv, schimbați de la Pandurii

    Antrenorul Mario Găman și directorul sportiv, schimbați de la Pandurii


    Clubul Pandurii Târgu Jiu a transmis un comunicat oficial în care se arată că antrenorii și directorul sportiv au primit notificări de reziliere a contractelor pentru că nu și-au îndeplinit obiectivul propus: promovarea în liga secundă.
    Decizia a fost luată de către administratorul special, Daniela Șerban. Pandurii nu a avut vori să facă transferuri de jucători.

    „A apelat la o naivitatea a mea în contract“

    Camilian Floroiu, director sportiv Pandurii Târgu Jiu, a spus, pentru Radio Accent, că este vina tuturor pentru că promovarea a fost ratată: „Situația sportivă trebuie să ne-o asumăm toți. Este vina tuturor că nu ne-am atins obiectivele. Trebuie să fim demni și să recunoaștem că nu am reușit să facem ceea ce ne-am propus. Nu am avut nici ceea trebuie să ajungă la performanță“.

    Mario Găman, antrenor Pandurii Târgu Jiu, a precizat că decizia nu este una corectă, atâta timp cât clubul nu a putut să aducă jucători: „S-a trecut în contract promovarea, chiar dacă transferuri nu s-au realizat. Mi se parte incredibil să am obiectiv promovarea, dar să nu poți aduce jucători. Păi dacă jucam cu juniorii, tot promovarea era obiectivul? Eu am jucat și cu juniorii. Eu mi-am asumat tot, dar a apelat la o naivitatea a mea în contract“.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: