Atleta Alina Eremia a luat startul, duminică, 23 aprilie, în campionatul Național de Semimaraton, competiție care a fost inclusă în cadrul reuniunii atletice Wizz Air Bucharest International Half Marathon by Constantina Diţă. Alina Eremia a urcat pe podium, pe locul 3 cu echipa de senioare, iar la individual a terminat cursa pe locul 4.
Sportiva cu dublă legitimare CSM Târgu Jiu – CS Pandurii, pregătită de antrenorul Ion Bură, a contribuit din plin la clasarea echipei din Gorj, pe locul 3 pe echipe la senioare. La individual, Alina Eremia a terminat cursa pe locul 4 în clasamentul general, sportiva noastră fiind foarte aproape să termine cursa pe podium. Chiar și în aceste condiții, Alina Eremia ne-a declarat că este mulțumită de rezultatele obținute în puternica reuniune atletică de la București. Alina Eremia a urcat pe podium alături de Andreea Chivoiu, Mihaela Cepoi și Elena Bărăitaru. „Sunt mulțumită de rezultatele pe care le-am obținut astăzi. A fost un traseu frumos. Data viitoare voi da tot ce pot pentru a termina cursa pe podium la OPEN”, a spus atleta Alina Eremia.
Traseul, conceput special de campioana olimpică Constantina Diţă
Traseul ediţiei din 2023 este certificat World Athletics Label şi a fost conceput special de campioana olimpică Constantina Diţă pe o zonă plată, rapidă, care să ofere oportunitatea atleţilor profesionişti de a stabili recorduri personale competitive.