Marți, 18 iunie, județul Gorj se află sub atenționare de cod galben din cauza temperaturilor ridicate și a disconfortului termic accentuat, ca, de altfel, aproape jumătate din țară.
În Oltenia, Banat, sud-vestul Transilvaniei și în cea mai mare parte a Munteniei, maximele vor varia între 32 și 35 de grade Celsius, iar local va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, cu indicele temperatură-umezeală (ITU) atingând și depășind pragul critic de 80 de unități.
În județul Gorj, temperaturile vor atinge maxime de 32-35 de grade Celsius pe timpul zilei, cu șanse de precipitații de doar 5%. Noaptea va fi tropicală, cu temperaturi minime în jurul valorii de 20 de grade Celsius.
În zona montană a Gorjului, în schimb, canicula nu se va simți, ba chiar va fi răcoare, mai ales pe timp de noapte. Maximele ziua vor ajunge în jur de 18 grade Celsius, iar minimele noaptea vor coborî până la 10 grade Celsius, cu șanse foarte mici de precipitații.