spot_img
15 C
Târgu Jiu
joi, octombrie 17, 2024
Altele
    AcasăActualitateUnul din prestatorii CEO a ajuns la 7% contracte cu terții

    Unul din prestatorii CEO a ajuns la 7% contracte cu terții

    Unul dintre prestatorii de servicii ai Complexului Energetic Oltenia a ajuns la un procent de 7% contracte cu terții. Medserv Min Târgu Jiu asigură servicii medicale pentru mineri și energeticieni și depinde, an de an, de bugetul alocat de Complexul Energetic Oltenia. De altfel, CEO este acționarul principal al Medserv Min. În ultimele luni, serviciile prestate în favoarea terților au crescut de la 3% la 7%, după cum a precizat Gabriel Giorgi, managerul Medserv Min Târgu Jiu.

    „Avem 102 angajați, iar în organigramă sunt 113 posturi. Mai avem nevoie de un medic de recuperare medicală. A plecat unul. Am vorbit cu cineva de la Craiova, să vină. Noi am extins contractele, Avem contrat inclusiv la Termocentrala Craiova 2. Am câștigat și la Ișalnița. Avem contracte și cu primării din Dolj și Mehedinți. Din păcate, nu avem și cu primării din Gorj pentru servicii medicale. Am ajuns la 7% din buget contracte cu terții”, a menționat Gabriel Giorgi.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!