Meteorologii emit avertizări în privința valului de căldură din aceste zile. Astăzi, 4 iulie a.c, în Gorj se vor atinge temperaturi de peste 41 de grade Celsius.
În Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea vestică a Munteniei valul de căldură se va intensifica, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 37 și 40 de grade, iar în Oltenia, sudul Banatului, local în Muntenia minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.
Valul de căldură se va restrânge sâmbătă spre jumătatea sudică a țării, iar duminică se va intensifica din nou în toate regiunile, transmite ANM.
Canicula afectează deja întreaga Europă, iar potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, aceste episoade devin tot mai frecvente și periculoase. Marisol Yglesias Gonzalez, responsabil OMS pentru schimbări climatice și sănătate, a transmis: „Nu mai vorbim despre dacă vom avea un val, ci despre câte și cât de lungi vor fi aceste valuri de căldură.”

