Judecătoria Segarcea avea pe rol, astăzi, procesul Aniței Condescu împotriva fostului soț, privind stabilirea unui program de vizitare al minorului pe care îl au cei doi, mama fiind însă decăzută din drepturile părintești în urma unui proces cu DGASPC Ilfov. Procesul a fost strămutat de pârât la Dolj, de teamă influenței pe care Marin Condescu o putea exercita încă asupra magistraților de la instanța din Gorj. Astăzi însă, la termenul de judecată, reclamanta a renunțat la proces, probabil, de teamă cheltuielilor de judecată.
Anița Condescu a încercat, inițial, la Târgu Jiu acest demers pentru o ordonanță președințială privind programul de vizitare al fiului său, stabilit de altfel împreună cu fostul soț în Dubai. La instanta din Gorj, avocata pârâtului a explicat clar că instanțele din România nu mai au competența să judece acest proces, atâta timp cât domiciliul minorului este în Emiratele Arabe. De acest lucru a ținut cont în sentința sa Judecătoria Segarcea, unde s-a strămutat dosarul, instanță care a apucat să judece și solicitarea similară a soției lui Marin Condescu privind același program de vizitare al minorului.
Soția lui Marin Condescu, pusă la plată
Bunica maternă a fost obligată să achite însă cheltuieli de judecată de peste 10.000 de lei iar instanța a stabilit că nu este competentă să judece dosarul. Chiar daca sentința nu a fost definitivă, reclamanta din Târgu Jiu nu a continuat procesul la Dolj
Astăzi, surpriză, și Anița Condescu a dat înapoi deși pentru a face acest demers și-a mutat domiciliul în acte din capitală înapoi la Târgu Jiu. A făcut acest pas, probabil, sperând să scape de cheltuielile de judecată , deoarece la Judecătoria Băileşti, în dosarul nr.11896/318/2025, la data de 14.08.2025, s-a admis excepția necompetenței generale a instanțelor României cu privire la Cîrstoiu George Eugeniu Cristian. Iar atunci inițiatoarea procesului Condescu Ecaterina ( mama lui Anița Condescu ) a primit ,,cadou” 15.166,20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.


