AcasăActualitateBărbat dat dispărut în urmă cu 20 de ani, găsit în Gorj

Bărbat dat dispărut în urmă cu 20 de ani, găsit în Gorj

Un bărbat din Sighet, dispărut în urmă cu 20 de ani de la un spital de recuperare psihiatrică, a fost găsit în viață, în județul Gorj. Familia a aflat că este încă în viață după ce pe adresa acesteia a sosit o amendă emisă pe numele său pentru o faptă comisă la Târgu Jiu.

Fiica bărbatului a alertat autoritățile, iar în urma verificărilor polițiștii au confirmat că acesta trăiește. Bărbatul, acum în vârstă de 58 de ani, fusese primit și îngrijit de un gorjean, care i-a oferit adăpost în ciuda problemelor de sănătate psihică.

Gestul său a făcut posibilă reîntâlnirea emoționantă dintre bărbat și copiii săi, care l-au căutat necontenit în ultimele două decenii. Familia și-a exprimat recunoștința față de cel care l-a ajutat, dar și față de toți cei implicați în această poveste de viață cu final fericit.

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente