AcasăSportEchipa de baschet CSM Târgu Jiu a pierdut prima manșă din Turul...

Echipa de baschet CSM Târgu Jiu a pierdut prima manșă din Turul 1 al Cupei României, contra lui Dinamo București

Echipa de baschet CSM Târgu Jiu a pierdut miercuri, 24 septembrie, pe teren propriu, prima manșă din Turul 1 al Cupei României, contra lui Dinamo București, scor 75-86. Collin Cooper a fost cel mai bun marcator al CSM Târgu Jiu, cu 23 de puncte. 

Cele două echipe au contribuit din plin la spectacolul baschetbalistic, la capătul unui meci cu răsturnări de scor pe tabelă, cu reușite de senzație, cu un joc în viteză, cu dueluri aprinse sub panou. Gorjenii au dat o replică curajoasă unui adversar puternic, cu jucători cu mare experiență la nivelul Ligii Naționale.

Noua echipă de la Târgu Jiu a arătat că se poate lupta de la egal la egal cu una dintre echipele cu pretenții la nivelul primei ligi. Cele două echipe și-au împărțit perioadele de dominare. Dinamo a câștigat sfertul de debut al meciului, dar și sfertul 3, acolo unde s-a făcut de fapt diferența în acest meci. CSM Târgu Jiu a câștigat sfertul 2 și a intrat în avantaj la pauza mare, după ce a revenit de la -10.

Gorjenii au câștigat și ultimul sfert, dar insuficient pentru încă o remontadă pe tabelă. Pe sferturi, scorul a fost: 19-22, 23-19, 14-28, 19-17.

CSM Târgu Jiu a început cu următorul ”5”:  Alexandru Berca, Luca Cârstea, Ștefan Gribinic, Collin Cooper și Lewis Djonkam. Debutul meciului a adus un 5-0 rapid pentru CSM Târgu Jiu, pe aruncările lui Alex Berca și Ștefan Gribinic. Dinamo a dat o replică tăioasă cu un run de 12-0. Lewis Djonkam a întrerupt seria oaspeților. Luca Cârstea și Collin Cooper au ținut CSM-ul aproape pe tabelă, scor 17-22. Primul sfert s-a încheiat cu două libere transformate de Lewis Djonkam, pentru 19-22.

Dinamo s-a impus cu 86-75 și a luat prima opțiune pentru calificarea în faza următoare a competiției.

Meciul retur se va disputa în Sala Dinamo, duminică, 28 septembrie.

Antrenor: „E important că s-au luptat și că s-au ajutat unul pe altul“

Antrenorul croat al CSM Târgu Jiu, Vanja Miljkovic, a făcut o scurtă analiză a partidei: „A fost un meci în care am câștigat două sferturi și am pierdut două sferturi, am avut perioade bune și mai puțin bune. Pentru mine e important că băieții au suferit în teren, e important că s-au luptat și că s-au ajutat unul pe altul. Vom analiza acel sfert 3, în care am pierdut la o diferență de 14 puncte și vom vedea ce trebuie să reparăm.”

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente