Oamenii legi au deschis dosar penal pentru ucidere din culpa în cazul femeii care a decedat, pe 7 octombrie a.c., pe o stradă din Târgu Jiu. Reamintim că victima a picat din picioare. Mai mulți cetățeni i-au sărit în ajutor până la venirea echipajelor însă fără succes.
„La data de 7 octombrie 2025, polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că pe strada Siretului din localitate, o femeie ar fi căzut din picioare și nu mai reacționează.
La fața locului s-a deplasat patrula de ordine publică din cadrul Biroului de Ordine Publică și un echipaj al ambulanței care a efectuat manevre de resuscitare femeii de 51 de ani, din Târgu Jiu, însă, din păcate, a fost constatat decesul acesteia.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă”, a transmis IPJ Gorj.

