AcasăActualitateCod Galben de inundații pe mai multe râuri din județul Gorj

Cod Galben de inundații pe mai multe râuri din județul Gorj

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis un Cod Galben de inundații pe mai multe cursuri de apă din județul Gorj.

„Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, se instituie Codul Galben de inundații, valabil în intervalul 7 noiembrie, ora 14:00 – 9 noiembrie, ora 12:00.
Atenționarea este valabilă pentru râuri din județele Hunedoara, Gorj și Mehedinți.
Fenomenele vizate constau în scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundații locale și creșteri de debite și niveluri care pot determina depășiri ale cotelor de atenție.
Populația din județele aflate sub incidența acestui Cod este rugată să manifeste prudență și să respecte recomandările autorităților locale.
Se recomandă evitarea traversării cursurilor de apă și a zonelor inundabile, curățarea rigolelor și șanțurilor de scurgere din apropierea gospodăriilor, precum și luarea măsurilor preventive pentru protejarea bunurilor și locuințelor.
În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice“, se arată într-un comunicat de presă.
Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente