Cazul pacientului de 78 de ani care a murit în ambulanță între unitățile medicale ale Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu a fost prezentat în detaliu de către Jurnalista Carla Tănasie, de la postul de televiziune Digi 24. Polițiștii au deschis o anchetă pentru ucidere din culpă în urma acestui caz.
„După ce un pacient intră în stop cardio-respirator în UPU și este resuscitat cu succes, medicul de urgență decide să cheme ambulanța și să îl trimită la un consult neurologic într-un alt corp al spitalului, aflat la câteva minute distanță. Când ajunge în curtea spitalului unde se află secția de neurologie, pacientul face un nou stop și moare.
Traseul pacientului, detaliat: ajunge la ora 13 la UPU din cauza unor scaune diareice. Anterior fusese internat la Infecțioase. Medicul de urgență solicită consult de la Medicina Internă. După acest consult, la ora 16.30, pacientul este transportat cu ambulanța la Infecțioase, secție aflată într-o altă zonă a orașului. Acolo, medicul de gardă cere consult chirurgical. Pacientul este transportat din nou cu ambulanța în UPU. Medicul de urgență solicită încă o dată consult de Medicină Internă. Când întreabă dacă pacientul fusese văzut de chirurg, răspunsul este negativ, iar medicul decide să nu coboare. În cele din urmă, chirurgul consultă pacientul.
Pacientul rămâne în UPU, iar medicul de urgență hotărăște să îl trimită la un consult neurologic, secție situată într-o altă clădire, la câteva minute distanță cu ambulanța. Pacientul intră însă în stop cardio-respirator. Resuscitarea reușește, dar medicul de urgență cheamă din nou ambulanța și îl trimite totuși la neurologie, fără să solicite medicului neurolog să vină în UPU, deși starea pacientului era gravă. În curtea spitalului unde se află neurologia, pacientul face un al doilea stop și, de această dată, moare.
Pacientul avea multiple boli și vârsta de 78 de ani, însă plimbările repetate între 3 spitale cu siguranță nu l-au ajutat.
Spitalul a demarat o anchetă internă și a fost amendat de DSP pentru lipsa de protocoale.
Întrebarea este dacă după ce un pacient intră în stop și este resuscitat, primul lucru pe care îl face medicul este să- l pună în ambulanță și să îl trimită la alt spital la neurologie?“, a relatat jurnalista Carla Tănasie

