Curtea de Apel Cluj a emis, săptămâna trecută, o decizie definitivă care permite reluarea și continuarea lucrărilor la proiectul hidroenergetic de la Răstolița, marcând un moment important pentru deblocarea investițiilor strategice din domeniul energiei. Prin această hotărâre, a fost anulată ordonanța președințială de sistare a lucrărilor, emisă anterior la solicitarea unor organizații neguvernamentale.
Anunțul a fost făcut de secretarul de stat, Marius Negru.
„Săptămâna trecută a fost emisă o decizie definitivă a Curții de Apel Cluj în vederea continuării lucrărilor hidroenergetice de la Răstolița. Astfel, a fost anulată ordonanța președințială de sistare a lucrărilor emisă în urma solicitărilor ONG-urilor.
Hidroelectrica a constituit deja ordinul de începere a lucrărilor, iar demersurile către punerea în funcțiune a acestei hidrocentrale sunt in linie dreaptă.
Această decizie reprezintă un pas fundamental către deblocarea proiectelor hidroenergetice ale statului în care au fost investite miliarde de euro și a căror funcționare se va transpune în energie ieftină și curată pentru toți românii, iar pentru locuitorii din proximitatea hidrocentralei va mai însemna control al viiturilor, alimentare cu apă și gestionarea eficientă a resurselor în perioadele secetoase. Sunt extrem de încântat că munca de la Ministerul Energiei este răsplătită prin decizii corecte, iar dezideratul independenței energetice devine tot mai aproape”, a transmis secretarul de stat, Marius Negru.

